Populație – demografie
Conform Recensământului Populației si Locuințelor din anul 2021, GAL Bucegi-Leaota cuprinde un număr de 29.661, în scădere față de RPL 2011, când se înregistrau 33.125 locuitori, ceea ce poate fi rezultatul mai multor cauze. Printre acestea, se numără fenomenul migrației interne (în special al tinerilor și al populației cu nivel mediu și superior de educație, dar și de calificare profesională, către zonele urbane, în special), fapt ilustrat de raportul subunitar dintre persoanele care și-au stabilit domiciliu în teritoriu și cele care au plecat, în ultima perioadă. Însă, paralel cu fenomenul migrației interne, există și o tendință accentuată de îmbatranire a populației (în condițiile plecării masive a tinerilor, inevitabil, rata natalității scade, iar rata mortalității crește). Aceste evoluții demografice impun crearea unor măsuri care să încurajeze întoarcerea și/sau stabilirea tinerilor în teritoriul acoperit de GAL și dezvoltarea economică, socială și culturală a acestuia. Încurajarea întoarcerii/stabilirii tinerilor în teritoriu trebuie să fie însoțită de programe capabile să absoarbă această forță de muncă.
La nivelul teritoriului există mai multe UAT-uri care au cel puțin o minoritate etnică locală: Fieni, Moroeni, Runcu, Buciumeni.
Astfel, din totalul populației de 29.661 locuitori, 27.837 sunt români, 51 romi, 37 altă etnie, pentru 1.736 locuitorii nefiind disponibilă nicio informație privind etnia în urma RPL din anul 2021. Totuși, având în vedere existența minorităților locale la nivelul teritoriului este oportună adoptarea unor măsuri dedicate integrării acestora.
Totalul populației active, însemnând populația cu vârsta cuprinsă între 20-65 ani, calculat la RPL din anul 2021, de pe teritoriul ocupat de către GAL este de 18.110 de persoane (reprezentând 61,05 % din totalul populației), înregistrându-se, la nivelul lunii august 2023, doar 276 șomeri înregistrați.
Evoluția șomajului la nivelul GAL ilustrează o scădere drastică, raportată la datele anului 2015 – de la 1.068 la numai 276 de șomeri indemnizați, la sfârșitul lunii august 2023, ceea ce nu se poate interpreta exclusiv într-o cheie optimistă, în condițiile în care se iau în considerare tendințele demografice, dar și cele ce țin de politicile sociale și de fiscalitate.
Se impune, așadar, la nivelul teritoriului, adoptarea unor măsuri care să conducă la crearea de locuri de muncă și care să contribuie la creșterea calității vieții populației.

Pentru a continua apasă pe unul dintre butoane